Începutul de sezon a fost unul modest pentru Edi, pentru care trecerea la o echipă de nivel pro-continental părea să fie mai dificilă decât se așteptau specialiștii. Dar rezultatele mai puțin bune ale ciclistului nostru au fost datorate exclusiv sănătății precare, lucru confirmat astăzi.
Fără a fi la 100% din punct de vedere fizic, rutierul lui Nipo Vini Fantini a sprintat excelent, reușind un top 10 în Turul Turciei, într-o companie mai mult decât selectă. Românul a terminat în fața unor sprinteri cu nume din plutonul mondial (Andre Greipel, Hutarovich, Caleb Ewan sau Theo Bos) și pare să aibă toate șansele să meargă în Giro.
Grosu fusese selectat la începutul lui 2015, alături de Damiano Cunego, să participe îl primul mare tur al anului, echipa urmând a fi construită în jurul acestora: italianul pentru etapele pe munte, iar Edi pentru cele încheiate la sprint. Dar lipsa curselor ca urmare a accidentărilor au pus în pericol prezența lui în marea cursă care va debuta pe 9 mai, însă Grosu pare, cu fiecare zi care trece, mai aproape de forma maximă. Inițial el își programase să nu forțeze în primele runde din Turul Turciei, pentru a aduna kilometri în picioare, dar azi s-a simțit bine și a accelerat pe final, terminând în primii 10.
Cavendish, din nou cel mai bun
În absența lui Marcel Kittel, Cavendish era marele favorit pentru etapele terminate la sprint în Turul Turciei. Cu o echipă Etixx-QuickStep perfectă, „Manx Missle” avea clar prima șansă. Dar succesele obținute ieri și azi au arătat că și alți cicliști sunt în mare formă. Dacă ieri principalul contracandidat la victorie a fost marele talent australian Caleb Ewan (Orica), azi Sacha Modolo a fost la un pas să producă surpriza, englezul depășindu-l abia pe linia de sosire. Lansat perfect de Renshaw, ciclistul Etixx a părut la un moment dat că nu poate să mențină ritmul italianului, dar cu un ultim efort s-a impus.
Cu două victorii la rând, britanicul este pe primul loc și la general.
Teamwork from Etixx-QS and Renshaw’s lead out made it look easy for Cavendish. Top-10 #TUR2015 pic.twitter.com/dbUZVV9MNV — the Inner Ring (@inrng) 27 aprilie 2015
Teamwork from Etixx-QS and Renshaw’s lead out made it look easy for Cavendish. Top-10 #TUR2015 pic.twitter.com/dbUZVV9MNV
— the Inner Ring (@inrng) 27 aprilie 2015
Etapa de mâine se va încheia în cățărare, astfel că Edi nu va fi printre protagoniști. În schimb, el se poate odihni astfel încât miercuri, când există șanse să se ajungă iar la sprint (puncheurii au și ei o șansă, totuși), să fie din nou în față.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER